Intervenții din cauza furtunilor

Intervenții din cauza furtunilor

Vremea instabilă din acest sfârșit de săptămână a provocat situații neplăcute și pe raza unității teritoriale administrative ale orașului nostru. Astfel, pompierii din cadrul Serviciului Voluntar de Situații de Urgență Recaș au intervenit în noaptea de sâmbătă spre duminică la Izvin la stingerea unui puternic incendiu. Din cauza unui burlan neasigurat focul a ajuns să se răspândească pe tot acoperișul casei.

Se recomandă ca populația să nu recurgă la nici un fel de improvizații pentru încălzirea locuinței pentru că acest fapt îi va putea costa viața și bunurile materiale.

Intensificările puternice ale vântului din acest sfârșit de săptămână au provocat întreruperi de electricitate din cauza ramurilor copacilor care au rupt firele.

Pompierii recășeni au fost solicitați să intervină la degajarea de pe drum a unui copac care a fost smuls din rădăcini de vântul puternic.